Patronul echipei Chelsea Londra, Roman Abramovic, a călătorit în Franța pentru a-l urmări pe internaționalul spaniol Alvaro Morata, la ultimul meci al Spaniei din faza grupelor, pierdut cu 1-2, marți, în fața Croației, anunță Daily Telegraph.Londonezii vor astfel să îl cumpere pe Alvaro Morata, jucător revenit în această vară la Real Madrid, echipă care i-a activat clauza de transfer în valoare de 32 de milioane de euro, la doar doi ani după ce îl vânduse la Juventus Torino pentru 20 de milioane de euro.
Potrivit Daily Telegraph, Roman Abramovic ar fi dispus să cheltuiască aproximativ 40 de milioane de euro pentru Morata, care este, cel puțin pentru moment, cel mai bun marcator de la Euro 2016, cu 3 goluri. Printre echipele care și-au mai afirmat interesul pentru Alvaro Morata se numără Arsenal Londra și Manchester United.
„Are oferte de la echipe de top din Premier League. Vom vedea ce se va întâmpla, trebuie să discutăm și cu Zinedine Zidane. Pentru moment, Morata este fericit. Dacă va rămâne sau nu la Real Madrid trebuie să-i întrebați pe cei de acolo”, a declarat Juanma Lopez, impresarul lui Morata, pentru AS.
Alvaro Morata, în vârstă de 23 de ani, a jucat 93 de meciuri și a înscris 27 de goluri în cele două sezoane la Juventus.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER